Centrul Medical Ginecho Craiova | Ginecologie & Obstetrică
Instilațiile utero-tubare (perfuzii utero-tubare cu antibiotic și antiinflamatorii)
Infertilitatea este o boală ce a fost clasată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe locul 5 în topul dizabilităţilor la nivel global. Tot mai multe cupluri caută soluții pentru a avea un copil. Instilațiile utero-tubare (IUT) reprezintă o metodă terapeutică care se practică în cazul inflamațiilor cronice ale trompelor uterine (trompele păstrându-și permeabilitatea) și constă în lavajul trans-cervical al trompelor uterine cu o soluție ce conține antibiotic, anestezic și antiinflamator.
Instilațiile utero-tubare (perfuzii utero-tubare (PUT) cu antibiotic și antiinflamatorii) se realizează cu ajutorul unui cateter de mici diminsiuni prin intermediul căruia se introduce soluția antiseptică la nivel uterin. Indicația acestei intervenții terapeutice o constituie inflamația cronică a endometrului diagnosticată în urma biopsiei endometriale la pacientele care se confruntă cu infertilitate.
Endometrita cronică alături de inflamația cronică a trompelor uterine reprezintă factori care impiedică transportul sau implantarea embrionului în cavitatea endometrială.
Tratamentul prin lavaj cu soluție antiseptică, antiinflamatorie se efectuează zilnic, timp de 7-10 zile după perioada menstruală.
